Articole Blog

Șocul Anafilactic la animale

Bună,

Cum îți este ziua? Și în special ce face animăluțul tău de companie?

Astăzi mă gândeam să îți vorbesc despre o problemă foarte des întâlnită atât la oameni, cât și la animale. Iar în momentul în care se întâmplă este destul de înfricoșătoare. Atunci va trebui să reacționezi rapid.

Din nefericire, atât în cazul oamenilor, cât și al animalelor de companie, a crescut numărul indivizilor afectați de alergii. Acestea pot fi diverse, din mediu, mâncare, produse de curățenie, etc. De cele mai multe ori reacțiile la acestea sunt minore și medii, dar există situații în care pot pune viața în pericol. Din nefericire, nu poți știi dinainte cum va reacționa cineva la un anume alergen, sau daca în timp nu va dobândi alergie la lucruri pe care le consumă în mod normal. Corpul este în continuă schimbare de-a lungul vieții.

Îți voi povesti o întâmplare din această vară, cu cățelul meu, iar apoi vei afla și câteva date medicale despre ce înseamnă un șoc anafilactic. Probabil ai mai auzit de acesta până acum.

În vara acestui an, în iulie, venise momentul pentru vaccinul anual, polivalent, pentru bulldogelul meu. În fiecare an a făcut acest vaccin cu Nobivac, fără nici o problemă sau reacție minimă. Din acest motiv am întrebat la cabinetul veterinar dacă folosesc tot Nobivac.

Bugsy a reacționat la alergeni din mediu de-a lungul anilor, dar și la anumite ingrediente din mâncare. Alergiile sunt tinuțe sub control prin dietă, iar de-a lungul verii, reacțiile atopice sunt controlate prin șamponări mai dese. Toate bune si frumoase până la vaccin. Anual, cum am menționat nu a fost nici o problemă…. până acum.

În ziua cu pricina a primit vaccinul, am plecat acasă, a mâncat normal, iar lucrurile păreau în regulă. La aproximativ 2 ore de la vaccin părea ce începe sa se scarpine și să își lingă picioarele. Lucru ce mi s-a părut destul de ciudat, pentru că nu mai făcea asta de o vreme bună. La scurt timp a vomat și avea hipersalivație. După înca vreo 5 minute l-am privit mai bine, și începea sa i se umfle buzele, în jurul botului, al ochilor. În timp ce mă pregăteam să fug la veterinar cu el, a mai vomat încă o dată. Cea mai mare teamă în acel moment a fost să nu avanseze și să îi afecteze respirația.

Am ajuns la cabinet cât de repede s-a putut, și a fost preluat de către medic. A primit intravenos tratamentul și a stat sub supraveghere aproximativ o ora, moment în care s-a dezumflat destul de bine. Toate bune și frumoase, seara, la câteva ore, începe să se umfle din nou, în aceleași zone, dar și în zona prepuțului. Am fugit din nou la Spitalul de Urgență, unde a primit din nou tratament, și a rămas sub supraveghere pentru câteva ore.

Totul a fost bine în final, dar putea să fie și mai rău, sau să nu acționez la timp și să avanseze și să afecteze respirația. Și totul de la un vaccin pe care l-a făcut în fiecare an. Dar organismul se schimbă. Și voi recunoaște, am tras o sperietură zdravănă. Cred că și el, deși părea destul de calm, cu tot ce se întâmpla.

Din acest motiv, cred că este esențial să îl poți recunoaște la timp și să reacționezi cât de repede poți.

Din punct de vedere medical, șocul anafilactic poate fi descris ca o reacție multisistemică, o hipersensibilitate, care poate să includă compromiterea căilor respiratorii și să determine hipotensiune. Poate fi o reacție foarte severă, în care timpul este esențial.

Factori declanșatori pot fi mâncarea, aditvii alimentari incluși în mâncare, medicamente, mușcături de insecte, produse biologice, iar lista poate continua.

Această reacție se poate declanșa imediat sau la câteva ore de la contactul cu alergenul respectiv.

Pentru câini, organul de șoc este ficatul, dar poate provoca și o congestie splenică. O formî mai ușoară de anafilaxie poate include pielea, sub formă de urticarie, prurit, edem, și poate afecta aparatul digestiv, sub formă de diaree, vomă, hipersalivatie. Tratamentul de elecție în caz de șoc anafilactic este hidrocortizon, dexametazonă și antihistaminic.

În cazul pisicilor, organul de șoc este pulmonul și intestinul. Se recomandă oxigenoterapie pentru scăderea stresului. Se administrează dezametazonă sau prednison, efinefrină.

Este esențială scăderea inflamației, și cu riscul de a mă repeta prea mult, este foarte important timpul. Reacționează repede, și dacă animăluțul tău încearcă ceva nou, ține-l sub observație, mai ales dacă are istoric de alergii.

Dacă ai întrebări, poți trimite un email la adresa info@ralucanegrea.com

Îți doresc o zi minunată!